ISIS are propria rețea de socializare pentru promovarea mesajelor de propagandă
În urma eforturilor Twitter și Facebook de eliminare a mesajelor propagandistice ale ISIS, rețeaua teroristă și-a făcut propria rețea de socializare.
Atacurile teroriste s-au înmulțit semnificativ la nivel global în ultimii ani, iar cele mai multe dintre ele sunt realizate de cetățeni obișnuiți care au fost radicalizați online, prin rețele de socializare. Militanții Statului Islamic au apelat la aplicații de mobil și mijloace precum Facebook, Twitter sau Telegram pentru a-și promova mesajul radical. Din cauza nivelului de cenzură și supraveghere de pe aceste platforme ultra cunoscute, militanți și-au creat propria rețea de socializare.
Comunicațiile între membrii ISIS se pare că vor fi eficientizate într-un mod radical în următoarea perioadă prin utilizarea unor canale proprietare. Informația provine de la directorul Poliției Europene – Europol. Rob Wainwright a declarat la o conferință pe tema securității internaționale desfășurată zilele trecute la Londra că rețeaua socială a ISIS a fost descoperită în urma unei operațiuni de două zile împotriva extremiștilor din zonă. La operațiune, confom celor de la Reuters, au mai participat membrii organizațiilor guvernamentale din Statele Unite ale Americii, Belgia, Grecia, Polonia și Portugalia. La final, au fost identificate aproximativ 2000 de dovezi de extremism online pe nu mai puțin de 52 de rețele de socializare.
,,În cadrul operațiunii am ajuns la concluzia că ISIS își dezvoltă acum propria rețea de socializare, propriul colț de internet pentru promovarea agendei.” Prea multe detalii despre această nouă platformă nu au fost făcute publice, dar a ținut să menționeze că pare a fi un răspuns la restricțiile introduse în ultima perioadă de Google, Facebook sau Twitter și de eforturile acestora de a elimina într-un timp cât mai scurt materialele extremiste. ,,Le-am făcut cu siguranță viața mai dificilă când vine vorba de operarea în acest spațiu, dar vedem în continuare clipuri groaznice publicate și desfășurări de comunicații la scară largă în online.”